Paul Cézanne ?i opere de arta

De la moartea sa, în urma cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a nascut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericita perioada a vie?ii sale a fost prima tinere?e petrecuta în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douazeci ?i unulea an. În timpul razboiului franco-prusac a dezertat din armata, împar?indu-?i timpul între pictura în aer liber ?i atelier.
I-a spus lui Vollard, un negustor de arta: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi da dureri. Sa pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lânga Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alaturi de impresioni?ti în 1874 ?i în 1877. A fost primit cu batjocura, ceea ce l-a ranit profund. Ambi?ia lui Cézanne, dupa propriile sale cuvinte, era "sa faca din impresionism ceva la fel de solid ?i durabil ca picturile din muzee".
Scopul sau era sa realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri stralucitoare ?i vibrante. Cézanne dorea sa pastreze culoarea naturala a unui obiect ?i sa o armonizeze cu diferitele influen?e de lumina ?i umbra care încearca sa o distruga; sa elaboreze o scara de tonuri care sa exprime masa ?i caracterul formei. Lui Cézanne îi placea sa picteze fructe, deoarece îi permiteau sa aiba modele ascultatoare, iar el era un muncitor lent.
El nu inten?iona sa copieze pur ?i simplu un mar. A pastrat culoarea dominanta ?i caracterul fructului, dar a accentuat atrac?ia emo?ionala a formei printr-o schema de tonuri bogate ?i concordante. În picturile sale de natura moarta, este un maestru. Compozi?iile sale de fructe ?i legume sunt cu adevarat dramatice; au greutatea, noble?ea ?i stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodata unui mar ro?u o convingere atât de aprinsa, o simpatie atât de autentic spirituala sau o observa?ie atât de îndelungata.
Niciun alt pictor de aceea?i abilitate nu a rezervat vreodata naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminen?a cunoa?terii, calitatea cea mai esen?iala pentru orice efort creator. Moartea tatalui sau, în 1886, a facut din el un om bogat, dar nu ?i-a schimbat cu nimic modul de via?a abstinent. La scurt timp dupa aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul sau din Provence.
A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudata, o neagra disperare. A devenit din ce în ce mai salbatic ?i mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul sau în copaci, abandonându-le pe câmp ?i dându-le fiului sau pentru a le taia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix. La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu inten?ia de a cumpara pe baza de specula toate Cézannes-urile pe care le putea lua, ?aranii, auzind ca un nebun din Paris dadea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un numar considerabil de naturi moarte ?i peisaje.
Batrânul maestru din Aix a fost cople?it de bucurie, dar recunoa?terea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie toren?iala.