De la animé spre ceriu

Cartea "De la anima spre ceriu" am botezat-o roman istoric, desi spre deosebire de acele romane istorice în care autorul îsi permite sa scrie fantasmagorii folosind numele unor personaje istorice reale, eu am folosit pentru informare documente istorice românesti, austriece si germane, care au adus fapte si întâmplari reale la lumina, dar care nu sunt cunoscute. Informatia am luat-o din carti si articole de presa, majoritatea aparute înainte de anul 1900.
Exceptie a facut revista "Unirea Poporului", aparuta la Blaj, pe care am consultat-o în anii în care director a fost Alexandru Lupeanu-Melin, cel care a publicat în ziarul lui frumoase schite din vremea vrajbilor, din care m-am putut inspira pentru cateva din povestirile ce fac subiectul cartii. De asemenea, am consultat carti scrise de istorici cunoscuti, precum Silviu Dagomir sau Nicolae Densusianu.
Am cautat astfel sa evit descrierea unor fapte arhicunoscute, cât si bazaconiile si atmosfera festivista din cartile de mai târziu. Am ramas, printre altele, foarte dezamagit de felul în care autorii si istoricii români prezinta evenimentele din jurul Revolutiei transilvane de la 1848-49: n-am gasit nici o descriere serioasa a luptelor si bataliilor purtate. Toate sunt descrise fara mentiuni geografice, cam ca lupta lui Fat Frumos cu Zmeul din basmele românesti.
Am batut cu pasul si cele mai importante locuri în care s-au produs evenimentele mai însemnate din acele vremi: Abrud, Vidra de Sus, Câmpeni, Rosia Montana, Bucium-Izbita, Marisel, Zlatna, Petringeni, Alba Iulia, Sibiu, Blaj, Aiud, Cluj, Târgu Mures, Frâua (azi Axente Sever) si peste tot am cautat sa calc pe urmele istoriei cu credinta ca asa, voi fi în stare sa redau mai viguros ceea ce doream sa spun.
De ce cred eu ca este o carte speciala? Pentru ca prezinta evenimente si situatii necunoscute, cu toate ca unele dintre ele stau la dispozitia cercetatorului în colectii de ziare si în lucrari mai vechi. Nu m-am orientat numai spre conducatori, precum Iancu, popa Balint, Axente Sever, Buteanu, ci am cautat sa luminez unghiuri si colturi umbrite, sa prezint fapte uitate sau total necunoscute, precum activitatea lui Karl Hocheder la Abrud, a Ecaterinei Varga la Bucium, a lui Vasile Nopcea si Nicolae Solomon la Deva.
Un filon de inspiratie inedit a fost pentru mine si acela, de a urmari evolutia Fratiilor de Cruce românesti de-a lugul istoriei. Aceste organizatii deriva din Obstile Satesti, ele însele putin cunoscute si mediatizate de istorici. Despre Fratii însa, istoria tace si mai abitir, de parca subiectul ar fi interzis de la dezbatere. Si chiar daca ar fi, istoria noastra trebuie facuta cunoscuta în lumina adevarului, cu orice pret.
Am reusit sa dau de urma acestor organizatii secrete în mod indirect, prin unele fapte de exceptie realizate de români, care nu se pot explica altfel, decât prin faptul ca aceia aveau o organizare militara, cu reguli stricte de pastrare a confidentialitatii, confirmate sub juramânt. De ce totusi am numit cartea "roman" si nu lucrare istorica, asa cum si este? Pentru ca sunt foarte multe "gauri negre" în istoria noastra, care însa pot fi luminate chiar si partial, cu ajutorul logicii si a psihologiei.
Sunt documente care puncteaza si indica clar evolutii istorice, pe care istoricii nostri nu le-au intuit. De exemplu istoricul de mare eruditie Silviu Dragomir spune despre Buteanu ca, având o atitudine patriotica româneasca fatisa în zona maghiara în care traia, a fost nevoit sa fuga de acolo, fiindca îi era viata amenintata. Si unde fuge? Tocmai la Abrud, unde erau maghiari utraisti la fel de incarnati ca de cei care, dupa parerea lui Dragomir, tocmai fugea.
Ori el a venit la Abrud chemat de Avram Iancu, dupa cum foarte clar reiese din Documentele Comisiei Cozma. El a venit la Abrud ca sa-i organizeze pe români ca sa fie pregatiti pentru evenimentele "rasturnatoare" care bateau deja la usa.